Cistita – cauze, diagnostic și tratament

Dr. Pogor Natalia, Medic Nefrolog

Cistita este o inflamație a vezicii urinare, cel mai adesea cauzată de o infecție bacteriană la acest nivel. Practic, cistita reprezintă o infecție urinară localizată la vezica urinară, fiind de obicei o infecție joasă a tractului urinar (spre deosebire de infecțiile rinichilor, care sunt mai grave). Deși cistita poate fi dureroasă și supărătoare, ea devine cu adevărat periculoasă dacă infecția urcă la rinichi. În continuare vom explica pe înțelesul tuturor ce este cistita, care sunt cauzele și simptomele sale, cum se pune diagnosticul și ce opțiuni de tratament există. Vom discuta și despre cistita la femei vs. bărbați sau copii, diferența dintre cistita acută și cea cronică, precum și câteva cuvinte despre cistita interstițială. La final, veți găsi informații despre cum vă poate ajuta clinica Grand Medica în cazul acestei probleme.

Ce este cistita?

În termeni simpli, cistita înseamnă inflamația vezicii urinare. În majoritatea cazurilor, această inflamație este provocată de o infecție bacteriană a vezicii – adică de pătrunderea microbilor (de obicei bacterii) în vezică și multiplicarea lor acolo. Cistita este astfel cea mai comună formă de infecție urinară (UTI), iar în limbaj curent prin „infecție urinară” lumea se referă adesea la cistită (infecția vezicii). Mai rar, cistita poate apărea și fără infecție, de exemplu ca reacție la anumite medicamente (unele chimioterapice pot irita vezica), după radioterapie în zona pelvină sau din cauza folosirii îndelungate a unui cateter urinar. Există și o formă specială numită cistită interstițială, care nu este cauzată de bacterii, ci este o afecțiune cronică de altă natură – vom reveni asupra ei mai jos.

Pe scurt despre mecanismul infecției: Vezica urinară comunică cu exteriorul prin uretră, iar bacteriile pot urca prin uretră până în vezică, provocând infecția. Organismul are mecanisme de apărare (fluxul de urină „spală” microbii, sistemul imunitar luptă cu infecția), însă uneori bacteriile depășesc aceste bariere. Odată ajunse și înmulțite în vezică, bacteriile produc inflamație și simptomele specifice cistitei.

Cauzele și factorii de risc ai cistitei

Cauza infecțioasă principală: În peste 80–90% din cazuri, cistita bacteriană este cauzată de Escherichia coli (E. coli), o bacterie care trăiește în mod normal în intestin. Aceasta ajunge din zona anală către uretră și apoi în vezică, mai ales la femei, din motive pe care le vom detalia imediat. Pe lângă E. coli (cauza dominantă), și alte bacterii pot provoca cistită – de exemplu Klebsiella, Proteus, Staphylococcus saprophyticus sau Enterococcus – însă mult mai rar. Foarte rar, cistita poate fi cauzată de fungi (ciuperci) la pacienți cu imunitate scăzută sau care au avut antibioterapie prelungită. Important: cistita nu este o boală cu transmitere sexuală, însă contactul sexual poate facilita pătrunderea bacteriilor în vezică (așa-numita „cistită a lunii de miere” la femei).

Factori de risc și diferențe pe categorii:

Oricine poate dezvolta o infecție urinară dacă sunt întrunite condițiile, însă există anumiți factori care cresc riscul de cistită:

Cistita la femei: Femeile fac mult mai des cistită decât bărbații. Motivul principal ține de anatomie: uretra feminină este mai scurtă și are orificiul (meatul uretral) situat aproape de zona anusului, ceea ce ușurează migrarea bacteriilor din zona perianală spre vezică. De aceea, igiena locală este foarte importantă (ștergerea corectă din față în spate după defecație, urinarea după contactul sexual etc.). Aproximativ jumătate dintre femei vor face cel puțin o infecție urinară de-a lungul vieții, iar dintre acestea o parte vor avea episoade repetate. Femeile active sexual, cele aflate la menopauză (din cauza modificărilor hormonale și a florei vaginale) sau care folosesc anumite metode contraceptive (diafragmă, spermicide) au un risc mai mare de cistită. De asemenea, dacă ai avut infecții urinare în antecedente, ești mai predispusă să faci din nou.
Cistita la bărbați: La bărbații tineri și altfel sănătoși, cistita este foarte rară. Statistic, incidența la bărbați sub 65 de ani este sub 10 cazuri la 10.000 de bărbați pe an – cu mult mai mică decât la femei. Uretra lungă și distanța mai mare dintre meatul uretral și anus, precum și prezența unor secreții antibacteriene prostatice oferă bărbaților o protecție naturală. Totuși, dacă un bărbat prezintă simptome de cistită, este important să se prezinte la medic, deoarece la bărbați infecțiile urinare apar de obicei pe un teren predispozant (de exemplu, obstacole în evacuarea urinei). Mărirea în volum a prostatei (hiperplazia benignă de prostată) la bărbații în vârstă este o cauză frecventă de urinare incompletă, stagnare a urinei și creștere a riscului de infecții. De aceea, cistita la bărbați – mai ales la cei trecuți de 50 de ani – este considerată o infecție complicată și necesită evaluare medicală (uneori infecția se poate extinde la prostată, dând prostatită). Nota bene: la bărbați, orice simptom de cistită trebuie verificat de medic, având în vedere raritatea acestei afecțiuni la sexul masculin.
Cistita la copii: Și copiii pot face infecții urinare, chiar dacă la sugari și copiii mici simptomele pot fi mai greu de recunoscut (uneori debută cu febră fără alt semn specific). Factorii de risc la copii includ probleme anatomice sau funcționale ale tractului urinar. O cauză relativ frecventă la copii este refluxul vezico-ureteral (abreviat RVU) – o malformație în care urina se întoarce din vezică spre rinichi – această condiție predispunând la infecții urinare repetate. De asemenea, copiii mici care încă poartă scutec pot face cistită din cauza contaminării cu materii fecale, iar la fetițe igiena locală precară poate fi un factor. Important: Infecțiile urinare la copii necesită întotdeauna consult medical. Medicul pediatru sau urolog va indica investigații (analiza urinei, urocultură, ecografie renală etc.) pentru a depista eventualele cauze (precum RVU) și a preveni complicațiile.
Sarcina: Cistita apare frecvent și în timpul sarcinii. Modificările hormonale și mecanice din sarcină pot încetini fluxul urinei și pot crește riscul de infecție. În plus, infecțiile urinare la gravide tind să se complice mai ușor cu pielonefrită (infecție la rinichi) dacă nu sunt tratate prompt. De aceea, în sarcină se recomandă adesea screening periodic (urocultură) pentru infecții urinare asimptomatice și tratamentul lor preventiv. Orice simptom urinar în sarcină trebuie raportat medicului, pentru a iniția tratament antibiotic sigur pentru făt, dar eficient.
Alți factori de risc: Indiferent de sex, există și alte situații care predispun la cistită: folosirea unui cateter urinar pe termen lung (de exemplu la pacienți imobilizați – cateterizarea vezicii crește riscul de infecție și iritație locală), prezența diabetului zaharat (nivelul crescut de glucoză în urină favorizează dezvoltarea bacteriilor, iar imunitatea poate fi scăzută), deficiențe imune sau litiază urinară (pietre la rinichi sau vezică ce obstrucționează fluxul urinar). De asemenea, menopauza la femei aduce modificări (scade estrogenul) ce pot afecta mucoasa urinară și flora vaginală protectoare, predispunând la infecții. Anumite produse de igienă intimă iritante (spray-uri deodorante, geluri puternic parfumate) pot inflama uretra sau vezica și ar trebui evitate, mai ales de către cei cu infecții urinare recurente.

Simptomele tipice ale cistitei

Manifestările cistitei pot varia ca intensitate, însă, în formele acute necomplicate, simptomele clasice sunt:

Usturime sau durere la urinare (disurie) – o senzație neplăcută, de arsură, în timpul micțiunii.
Urinări frecvente în cantități mici (poliakiurie) – nevoia de a merge des la toaletă, chiar și atunci când se elimină doar o cantitate mică de urină. Adesea apare și senzația de urgență micțională (să simți că „nu mai poți ține” urina).
Durere sau presiune în abdomenul inferior – disconfort suprapubian (în zona de deasupra osului pubian) cauzat de inflamația vezicii.
Urina tulbure, urât mirositoare sau cu sânge – urina poate deveni tulbure, poate căpăta un miros puternic și neplăcut, uneori poate conține urme de sânge vizibile (hematurie). Sângele în cantitate mică poate colora urina în roz sau maroniu.
Febră mică (sub 38°C) sau stare subfebrilă – nu toate cazurile o prezintă, dar uneori poate apărea o ușoară creștere a temperaturii corpului (febră joasă) și stare de moleșeală. Atenție: febra înaltă (peste 38°C), frisoanele, greața/vărsăturile și durerea în spate (în zona rinichilor) nu sunt caracteristice cistitei, ci sugerează că infecția s-a extins la rinichi (pielonefrită). Aceste simptome de alarmă impun prezentarea urgentă la medic.

Simptomele cistitei acute apar adesea brusc, în decurs de câteva ore sau o zi, și pot varia de la ușoare la foarte supărătoare. În cazurile necomplicate, nu ar trebui să apară greață, vărsături sau dureri lombare severe – dacă acestea există, e posibil ca infecția să fie mai extinsă. La vârstnici, manifestările pot fi atipice (uneori confuzie sau slăbiciune fără simptome urinare evidente). La copii mici, cistita se poate manifesta prin febră, agitație sau episoade de udat accidental în timpul zilei (enurezis diurn nou apărut). Orice suspiciune de infecție urinară la copil (mai ales dacă face febră fără altă cauză aparentă) trebuie evaluată medical.

Diagnostic: cum se depistează cistita și când să mergi la medic

Când ar trebui să consulți un medic? Dacă prezentați simptomele descrise mai sus (usturime la urinare, urinări frecvente, dureri vezicale etc.), este indicat să consultați medicul de familie sau un medic urolog. Nu toate cazurile de cistită necesită investigații complexe, însă este important să confirmați diagnosticul și să primiți tratament corect, mai ales la prima apariție a simptomelor. Adresați-vă de urgență medicului dacă: apare febră mare, durere în partea laterală a spatelui (zona rinichilor), greață sau vărsături – semne posibile de infecție renală. De asemenea, bărbații cu simptome de cistită, oricât de ușoare, ar trebui să fie consultați (fiind o situație rară și adesea legată de alte probleme). Femeile gravide trebuie să ia în serios orice simptom urinar și să meargă la medic, dată fiind predispoziția spre complicații în sarcină. Copiii cu semne de infecție urinară, în special sugarii, necesită și ei evaluare imediată.

Cum se pune diagnosticul? Medicul va începe prin a vă întreba despre simptome (de când au apărut, ce intensitate au, dacă ați mai avut infecții urinare etc.) și istoricul dumneavoastră medical. Apoi, de regulă, se va efectua un examen sumar de urină (analiza de urină) și o urocultură. Analiza urinei (sumarul de urină) poate evidenția prezența leucocitelor (globule albe) și a sângelui în urină – indicii de infecție. Urocultura presupune trimiterea unei probe de urină la laborator pentru a identifica exact bacteria cauzatoare și antibioticele la care aceasta este sensibilă. Urocultura nu este necesară în orice caz de cistită necomplicată la femeie tânără, dacă simptomele sunt clasice și infecția este una ușoară; totuși, este adesea recomandată, mai ales dacă simptomele sunt severe sau dacă există factori de risc (de exemplu, sarcină, diabet). La bărbați, copii și gravide, urocultura se face aproape întotdeauna înainte de tratament, deoarece aceste cazuri sunt tratate ca infecții complicate.
În funcție de situație, medicul mai poate recomanda și alte investigații: examen de sânge (hemoleucogramă, doză de inflamatori; în infecțiile vezicale necomplicate de obicei nu e necesar, dar poate fi util dacă suspectează o infecție mai extinsă sau complicații), ecografie renală și vezicală (mai ales dacă infecțiile se repetă sau dacă se suspectează pietre la rinichi ori alte anomalii), sau chiar cistoscopie (introducerea unui tub flexibil cu cameră prin uretră pentru a vizualiza interiorul vezicii) – indicată rar, doar în cazuri de cistite recurente/frecvente sau pentru a exclude alte probleme ale vezicii. La copii cu infecții urinare, se indică adesea investigații imagistice (ecografie și uneori cistografie micțională) pentru a verifica anatomia aparatului urinar.
Pe scurt, diagnosticul de cistită se bazează pe: simptomele clinice, confirmate de obicei printr-un test de urină (sumar și eventual urocultură). Aceasta ajută și la diferențierea față de alte afecțiuni cu simptome similare (de exemplu, uretrita, vaginita sau prostatita).

Opțiuni de tratament pentru cistită

Tratament medicamentos (antibiotice și alte medicamente)

Pentru cistita acută bacteriană, tratamentul de bază este cu antibiotice. Antibioticul potrivit și durata tratamentului depind de mai mulți factori: tipul bacteriei (dacă se cunoaște din urocultură), rezistența locală la antibiotice, eventualele alergii ale pacientului, precum și dacă infecția este complicată sau nu (de exemplu, la bărbați sau gravide se tratează diferit față de femeia tânără sănătoasă). În cazurile necomplicate la femei, se preferă cure scurte de antibiotic oral (3 până la 5 zile, în funcție de substanța aleasă).
Pentru bărbați și alte situații complicate (sarcină, diabet, infecții recurente sau simptome mai grave), tratamentul antibiotic se administrează de obicei pe o durată mai lungă, de 7 până la 14 zile, chiar dacă simptomele sunt similare. La bărbați, se preferă antibiotice care penetrează și țesutul prostatic, dacă se suspectează și o inflamație a prostatei. La gravide, se aleg antibiotice sigure în sarcină. Important: întotdeauna urmați întreaga durată a tratamentului prescris, chiar dacă simptomele se ameliorează în 1-2 zile. O cură neterminată poate duce la recădere și la apariția unor bacterii rezistente mai greu de eradicat.
În paralel cu antibioticul, medicul poate recomanda și medicamente simptomatice:

Anti-inflamatoare/analgezice pentru a reduce durerea și disconfortul. Acestea nu tratează infecția, dar pot ameliora simptomele până când antibioticul își face efectul.
Antispastice vezicale, pot ajuta la reducerea senzației imperioase de a urina, relaxând musculatura vezicii.
Analgezice urinare specifice pot fi utilizate pe termen scurt pentru a calma usturimea la urinare; acesta colorează urina în portocaliu și nu trebuie luat mai mult de 2-3 zile, doar ca ajutor simptomatic.

De reținut că medicamentele de mai sus sunt adjuvante: ele nu înlocuiesc antibioticul, care este esențial pentru a elimina bacteria din vezică. Cistita tratată incorect sau ignorată poate evolua către infecții mai grave (pielonefrită, infecție renală, sau chiar sepsis în cazuri severe). Din fericire, majoritatea cazurilor necomplicate se rezolvă rapid cu tratament, fără consecințe pe termen lung, dacă sunt abordate prompt.

Remedii naturiste și tratament pentru cistită acasă

Pe lângă tratamentul medicamentos prescris de medic, există o serie de măsuri la domiciliu și remedii naturiste care pot ajuta în gestionarea simptomelor și în grăbirea vindecării. Atenție însă: aceste măsuri completează tratamentul indicat de doctor, nu îl substituie. Printre recomandări se numără:

Hidratare abundentă: Consumați multe lichide (apă, ceaiuri de plante neîndulcite) pe parcursul zilei. O hidratare bună crește diureza (producerea de urină) și ajută la „spălarea” bacteriilor din vezică. În plus, când urina este mai diluată, usturimea la micțiune poate fi mai redusă. Evitați însă băuturile ce pot irita vezica: cafea în exces, alcool, sucuri carbogazoase cu cofeină.
Căldură locală: Aplicarea căldurii pe abdomenul inferior (o sticlă cu apă caldă sau o pernă electrică) poate calma temporar durerea și senzația de presiune vezicală. Băile călduțe de șezut (sitz bath) pot fi și ele utile pentru confort.
Remedii pe bază de plante și suplimente: Sucul sau extractul de merișor (afin-american) este un remediu popular pentru infecțiile urinare. Există unele studii care sugerează că produselele din merișor pot scădea riscul de recurență a infecțiilor urinare la femeile cu cistite repetate, probabil prin faptul că anumite substanțe din merișor împiedică aderarea bacteriilor E. coli de peretele vezicii. Totuși, dovezile nu sunt foarte puternice privind tratamentul infecției active cu merișor – adică dacă bei suc de merișor în timpul unui episod de cistită, nu este clar în ce măsură grăbește vindecarea. Cu toate acestea, consumul de suc de merișor (neîndulcit) sau administrarea de capsule cu extract de merișor pot fi încercate ca măsură adjuvantă, fiind în general sigure. Un alt supliment folosit este D-manoza, un tip de zahăr care, luat zilnic, ar putea reduce episoadele recurente la unele persoane – mecanismul propus este similar (prevenirea aderării E. coli). Studiile privind D-manoza arată rezultate mixte; unele au constatat o reducere a recurențelor, altele nu au găsit beneficii clare. Se mai folosesc ceaiuri diuretice sau antiseptice urinare (din plante precum mătasea porumbului, strugurii ursului/uva ursi, coada-șoricelului etc.) – acestea pot crește diureza ușor și au efect calmant, însă din nou, dovezile științifice pentru eficacitatea lor sunt limitate. Important este că, dacă vă simțiți mai bine consumând aceste ceaiuri și medicul nu are obiecții, le puteți folosi complementar, având grijă să nu amânați tratamentul antibiotic necesar.
Igiena corespunzătoare: În timpul episodului de cistită (și nu numai), mențineți o igienă intimă bună, dar fără exces de produse iritante. Folosiți un săpun intim delicat (sau doar apă călduță) pentru toaleta zonei genitale. Evitați spălăturile vaginale sau produsele parfumate care pot agrava iritația. După folosirea toaletei, ștergeți întotdeauna din față în spate (mai ales femeile) pentru a preveni aducerea bacteriilor din regiunea anală către uretră.
Odihnă și alimentație echilibrată: Odihniți-vă suficient pentru a ajuta organismul să lupte cu infecția. O alimentație bogată în fructe, legume și vitamina C poate susține imunitatea (deși vitamina C în doză mare acidifiază urina, lucru care nu are un efect dovedit clar asupra vindecării, dar nici nu dăunează într-o măsură moderată).

În rezumat, tratamentul acasă pentru cistită constă în hidratare intensă, măsuri de igienă, remedii naturale (merișor, plante) și odihnă, pe lângă medicația prescrisă (antibiotice, eventual pastile antiinflamatoare pentru cistită). Aceste măsuri pot ameliora simptomatologia și pot preveni, în oarecare măsură, recurența infecției. Dacă simptomele nu încep să se amelioreze după 1-2 zile de tratament corect sau dacă se agravează, reveniți la medic – poate fi necesară schimbarea antibioticului (bacteria să fie rezistentă) sau evaluarea pentru complicații.

Cistita acută vs. cistita cronică (recurentă)

Prin cistită acută ne referim la un episod singular, cu debut relativ brusc, al infecției vezicii urinare. Majoritatea oamenilor răspund bine la tratament și infecția se vindecă complet în câteva zile. Din păcate, la unele persoane (în special femei) infecțiile urinare pot reveni. Cistita cronică nu înseamnă neapărat că infecția stă activă tot timpul, ci de obicei se folosește termenul pentru cistitele recurente – adică episoade repetate de cistită acută. Definiția medicală a cistitelor recurente este: minimum 2 episoade de infecție urinară simptomatică în 6 luni, sau minimum 3 episoade într-un an. Multe femei se confruntă cu astfel de infecții repetate. De fiecare dată, episoadele individuale sunt acute, cu aceleași simptome de fiecare dată, însă faptul că reapar frecvent le conferă caracterul de „cronic”.

Cistita cronică recurentă poate fi frustrantă și necesită adesea măsuri profilactice: modificarea factorilor de risc (de ex. evitarea folosirii spermicidelor dacă acestea declanșează infecții, igienă riguroasă, uneori administrarea unei doze mici de antibiotic după contactul sexual sau în mod continuu pentru o perioadă, la indicația medicului). Medicul urolog poate recomanda investigații suplimentare (de exemplu o cistoscopie sau urografie) pentru a se asigura că nu există o cauză ascunsă a recurențelor (cum ar fi o malformație sau o piatră la rinichi care întreține infecțiile). Vești bune sunt că, odată cu înaintarea în vârstă sau cu schimbarea unor obiceiuri, multe femei constată că aceste episoade devin mai rare. Există și posibilitatea de a folosi probiotice sau terapii hormonale locale pentru a modifica flora și a reduce riscul de infecții – discutați cu medicul aceste opțiuni.

Notă: Uneori prin cistită cronică se poate înțelege și o inflamație persistentă a peretelui vezical (detectată la biopsie, de exemplu) care nu se ameliorează ușor. Aceasta este însă o situație rară și, de obicei, dacă infecțiile sunt tratate corect, nu apare leziune cronică. Dacă simptomele urinare persistă pe termen lung, trebuie luată în calcul posibilitatea ca nu infecția bacteriană să fie cauza, ci o altă afecțiune, cum ar fi cistita interstițială.

Cistita interstițială (sindromul vezicii dureroase)

Cistita interstițială este o afecțiune distinctă de cistita infecțioasă obișnuită. Se mai numește și sindromul vezicii dureroase și reprezintă o condiție cronică, în care apare durere și presiune vezicală persistentă, asociată cu simptome de urinare frecventă și urgență, în absența unei infecții bacteriene active. Practic, pacienții cu cistită interstițială au simptome asemănătoare cu ale unei cistite, dar investigațiile nu arată infecție – uroculturile sunt negative. Boala este mai frecventă la femei, iar cauzele nu sunt pe deplin elucidate; se presupune că pot fi implicați factori autoimuni, o defect al stratului protector al mucoasei vezicii sau chiar factori neurologici.

Simptomele cistitei interstițiale includ durere pelvină cronică (care se agravează pe măsură ce vezica se umple și se ameliorează temporar după urinare), urinări foarte frecvente (chiar și de zeci de ori pe zi) și imperiozitate micțională. Pentru a diagnostica această afecțiune, medicul urolog trebuie să excludă alte cauze (infecții, pietre, tumori vezicale etc.), uneori prin cistoscopie și teste specifice. Tratamentul cistitei interstițiale este diferit de al cistitelor bacteriene: include modificări dietetice (evitarea alimentelor ce pot irita vezica, precum cafeaua, citricele, condimentele), fizioterapie pelvină, medicamente ce protejează mucoasa vezicii, instilații vezicale cu soluții calmante și, în unele cazuri, tratament chirurgical. Cistita interstițială este o provocare, necesitând adesea îngrijire pe termen lung pentru a ține simptomele sub control. Vestea bună este că este o boală benignă (nu duce la insuficiență renală sau la alte complicații grave sistemice), însă impactul asupra calității vieții poate fi semnificativ. Dacă suferiți de simptome urinare cronice și infecțiile au fost excluse, discutați cu un urolog despre posibilitatea cistitei interstițiale.

📞 Contactează-ne pentru o programare!